1) Este corectă soluția de calificare a organului de urmărire penală? Argumentați răspunsul. 2) Dați apreciere juridico-penală acțiunilor lui M.N. Argumentați răspunsul. 3) Care erori procesuale au fost admise de către procuror și instanță la aplicarea
- Уголовный процесс
Условие:
N. , activînd în funcţia de inspector superior al biroului logistică în cadrul
CPR Rîşcani, la 24 august 2010, în jurul orei 09:35, aflîndu-se în biroul său de
serviciu, folosindu-se de situaţia sa de serviciu, acţionînd contrar prevederilor
Hotărîrii Guvernului nr.508 din 11.05.2006 pentru aprobarea Nomenclatorului
serviciilor prestate contra plată şi a tarifelor la acestea, precum şi a Regulamentului
cu privire la modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor
MAI şi a ordinului MAI nr.125 din 28.03.2008 privind aprobarea instrucţiunii cu
privire la ordinea de eliberare a actelor juridice, unde este prevăzut tariful de 60 lei,
pentru eliberarea cazierului judiciar timp de o zi, inducînd în eroare, a pretins ilegal
şi a primit de la B.T. , bani în sumă de 600 lei, pentru eliberarea cazierului judiciar
pe numele acestuia timp de o zi. Acţiunile lui M.N. au fost calificate de către
organul de urmărire penală în baza art.324 alin.(4) Cod penal, adică corupere pasivă,
în proporţii care nu depăşesc 100 unităţi convenţionale.
La data de 25 august 2010, la ora 09:00, M.N. a fost reţinut de către
procurorul în procuratura r-lui Rîşcani, în temeiul art. 166 Cod de procedură penală.
La data de 28 august 2015, ora 08:00, după înaintarea acuzării învinuitului M.N.,
procurorul a înaintat judecătorului de instrucţie un demers cu privire la aplicarea
faţă de acesta a măsurii arestării preventive, cu eliberarea mandatului de arestare pe
un termen de 30 zile. Examinînd demersul, judecătorul de instrucţie l-a admis parţial
şi a dispus arestarea lui M.N. pe un termen de 15 zile. La data de 02 septembrie
2015, procurorul în procuratura r-lui Rîşcani i-a prezentat învinuitului M.N. şi
apărătorului acestuia materialele urmăririi penale, i-a înmînat rechizitoriul lui M.N.
şi a dispus expedierea cauzei penale în instanţa de judecată, pentru examinare în
fond.
1) Este corectă soluţia de calificare a organului de urmărire penală?
Argumentaţi răspunsul.
2) Daţi apreciere juridico-penală acţiunilor lui M.N. Argumentaţi
răspunsul.
3) Care erori procesuale au fost admise de către procuror şi instanţă la
aplicarea faţă de învinuit a măsurii preventive?
4) Care era organul competent de a efectua urmărirea penală pe caz, în
ce mod urma să procedeze procurorul?
Решение:
1) Решение органа уголовного преследования о квалификации действий М.Н. как пассивной коррупции по статье 324, часть 4 Уголовного кодекса является корректным. Это связано с тем, что М.Н., используя свое служебное положение, незаконно потребовал и получил деньги за услугу, которая должна была предоставляться бесплатно или за установленную законом плату. В данном случае сумма превышает 100 условных единиц, что соответствует критериям для квалификации по данной статье. 2) Дейс...
Похожие задачи
Не нашел нужную задачу?
Воспользуйся поиском
AI помощники
Выбери предмет
- Правоохранительные органы
- Пожарная безопасность
- Парикмахерское искусство
- Природообустройство и водопользование
- Почвоведение
- Приборостроение и оптотехника
- Промышленный маркетинг и менеджмент
- Производственный маркетинг и менеджмент
- Процессы и аппараты
- Программирование
- Право и юриспруденция
- Психология
- Политология
- Педагогика
- Трудовое право
- Теория государства и права (ТГП)
- Таможенное право
- Теория игр
- Теория вероятностей
- Теоретическая механика
- Теория управления
- Технология продовольственных продуктов и товаров
- Технологические машины и оборудование
- Теплоэнергетика и теплотехника
- Туризм
- Товароведение
- Таможенное дело
- Торговое дело
- Теория машин и механизмов
- Транспортные средства